Ha! This is gonna make Catalin fall in love with me for sure (well.at least proud he surely will be!). He advertised this book quiz(what book characterizes u) and I took it. Here is the A-M-A-Z-I-N-G result:

“You’re The Fellowship of the Ring!
by J.R.R. Tolkien
Facing great adversity, you have decided that your only choice is to unite with your friends and neighbors. You have been subject to a ton of squabbling and ultimately decided that someone humble is your best candidate for a dangerous mission. You’re quite good with languages and convinced that not all who wander are lost. If you see anyone in black robes on horseback, just run. That’s just common sense.”

Well..actually, I took the test like three more times afterwards, changin the answers I wasn’t sure about. But this was the first, intuitive shot at it….WEIRD. Believe me, I ain’t no Frodo!

Din pakate nu imi place sa scriu despre sfarsituri.si deja simt pe sira spinarii ca asta nu e doar sfarsitul unei zile lungi, precedata de o noapte nedormita, sau sfarsitul unui examen odios…e un sfarsit trist, de zi de primavara care plange a toamna, un sfarsit jilav asa cum eram si eu aproape in fiecare zi a vacantei de iarna..soaking teary wet!

Oamenii sunt fraieri deseori..dar asta nu implika o slabiciune absoluta care sta infipta cutit-siringa intr-un caracter, afectand vibrant circulatia sangelui si spilcuiala neuronilor. Iubirea e ca o depresie..un delir, asa cum frumos zicea o dama psiholoaga din cj. E un delir din care vei iesi. Nimeni nu garanteaza ca nu te vei mai intoarce, nimeni nu garanteaza ca fraza cu “sweep u off ur feet” nu e literalmente concreta, ca atunci cand cazi..nu e un dulce picaj halucinogen, intre pereti unsi cu miere care atenueaza frecarea, atunci se poate foarte bine sa te prabusesti, sa nu pici in genunchi, ci cu genunchi la piept, sa icnesti, sa tipi, sa iti dai palme…sa urasti toate oglinzile din casa in care tzipi: Revino-ti!

Am petrecut luni de zile mangaind niste ganduri cu grija, asa cum ar fi, banuiesc, sa tzii celule in congelator sperand sa clonezi un organism viu intr-o zi. Asta faceam si eu..inghetam amintirile, sperand sa nu pierd un cod genetic al unei povesti miraculoase. De ce lumea pretuieste dezastrele? De ce tot ce pierzi in virtutea lor e de o mie de ori mai pretios decat ce dai din mana ta de bunavoie? Un singur raspuns: neprevazutul! Nu ai nici un timp sa faci un calcul cost-benefit inainte, nu ai timp sa pui in ordine optiunile, nu iti pui nici makar problema alegerii. Si nu..nu e pt ca nu ai schimba nimik. Asta e o minciuna; probabil ca daca ar fi dupa fiecare dintre noi am schimba intr-un stil haotik orice are legatura cu persoana iubita: ziua in care ne-am intalnit, prima replika, primul sarut, efectele iritante ale caracterului, capacitatea intelectuala si preferintele…cu sigurantza am interveni acid si nemilos in toata aceasta vassta iluzie. Asta as fi facut si eu. trei luni de zile as fi schimbat aproape orice. Si cu toate astea..cand am pierdut, creierul meu nu a fost o banca destul de trusty ca sa mentina toate amintirile, ca sa aranjeze tranzactiile. A clacat, a clacat amiabil sub presiunea absurditatii care nu e compatibila cu nici o specie de ratiune umana!