Acest post va incepe seria  scripturilor budapestane. Ma asteptam sa fie un post colorat si exploziv, un foc de artificii. Ei nu…nici chiar asa…oricum, din toate impresiile nu a ramas decat un tril amarat de om ratacit…si nu ma gandesc la harta propriu-zis cu rataceala, mai mult la topos, la ansamblu..naiba stie.

Ieri seara mi-am adus bagajele intr-o camera alba, imaculata. Totul..dulapul, lampile…totul este alb. Nu suport albul asta spitalicesc, chirurgical..albul este atat de gol pe dinauntru cand nu ai cu ce sa il umpli. Tot timpul m-am gandit ca in camerele albe stau oameni plini, oameni extatici..oameni care sunt atat de preocupati si fulfilled incat nu au timp pur si simplu pt culoare..nu au timp sa o observe, nu au timp sa o aleaga…nu au chef si nici nevoie de combinatii, de cromatica; pt ei…mediul este un pur auxiliar. Din aceasta cauza, albul este prin desavarsire utilitar. Albul este fondul, albul este un mediu de observatie..albul este receptacul.

Poate albul ar fi fost salvat daca medicna ar fi abuzat de oricare alta culoare. Sigur…putin din alb restituie iarna…dar de ce oare tot timpul iarna este anotimpul esentzelor tari? Alcool tare..tzuici fierte, vodka; culori tari…rosu si verde predominant; mirosuri tari..scortisoara si brad. Iarna albul concentreaza si coaguleaza. Iarna ne adunam ca sa nu ne pierdem sau pur si simplu ca sa nu fim pierduti.

Am parasit terapia alba pe la 10.30 noaptea. Am iesit pe strada sa cunosc cartierul. Am cumparat mancare chinezeasca si am stat cu caserola in brate la 11 noaptea in parc pe o banca uitandu-ma la niste oameni fericiti care jucau fotbal pe un teren inchiriat in nocturna. Am comentat meciul in romaneste cu colegul meu de apartament; m-am bucurat de momente d’astea simple si brusc m-a apukat ciuda…ca acasa..oamenii parca nu erau niciodata atat de simpli si fericiti. Aici asa zisa clasa de mijloc se bucura zilnic de asa ceva, acasa ..tre sa fii un pic mai mult decat putin avut ca sa te bucuri de asa ceva …asta daca ai unde..evident. Acasa nu exista terenuri de inchiriat in parcuri de cartier…si nici oameni obositi care sa stea pe margine la 11 noaptea mancand, band si razand. Eh…simple kind of life s high livin’…u never have what it takes to actually get it. Unii nu au banii, altii nu au peace of mind.