Prima oara cand am fost in cetate a fost la 17 ani. Era o vara teribil de calda, eu eram cu parintii mei la Sinaia si, fiind copil cuminte pe vremea aceea, nu stiam de existenta fetsivalului. La Sinaia aveam o gasca de roackerite in bloc, prietene cu mine, cu vreun an-doi mai mari. A fost o zi fatidica ziua in care am ciulit urechile si am prins frecventa pe care se vorbea de fetsival. A urmat o saptamana amara: certuri cu ai mei (care stiau ei foarte bine cam care e miscarea cu fetsivalul..inutil sa spun: aveau dreptate!): nu poti! nu te duci singura acolo, nu e frati-tu cu tine, nu ai unde sa dormi, nu ii cunosti pe astia, nu pleci si iarasi NU PLECI!

Gasca trebuia sa plece din Sinaia vineri…mie mi se parea imposibil sa plece fara mine. Eram sigura ca la un moment dat pe ai mei ii va lovi revelatia si imi vor spune ca de alte atatea ori: Bine..hai, du-te…

Dar nu…ajung vineri dupa-amiaza acasa si, de cum intru in bloc, simt un fior rece, de pivnitza pustie…nici un zumzet prin preajma, ca si cum peste 50% din energia locului ar fi parasit spatiul….Dau fuga la una din usile cu pricina: Buna ziua…Alexandra este acasa? Nu…Alexandra a plecat la festival…a fost pe la tine..dar mama a zis ca tu nu mergi..

Imposibil! Incorigibil! I’m seventeen and outraged..and believe me..I was terribly funny back in those days..more of a cartoon character than a girl…

Intru in casa trantind usa, bocind, ma duc si ma inchid in camera..Seara, dupa ce imi trece plansul si sughiturile m-am hotarat ca marea revolutie din viata mea trebuie sa aiba loc, it was now or never, I wasn’t gonna take any more opression. Ma duc pe balcon, aleg o sticla de vin alb, ma duc in bucatarie unde tata statea si sorbea lejer un alt vin privind muntii. Iau tirbusonul, imi deschid in fata lui sticla si imi torn….

Beau un pahar, nu vb nimic cu el..si plec la culcare.

A doua zi…la 7 dimineata cineva ma scutura de somn…Cristina..trezeste-te…hai ca mergem la Sighisoara…shi gata..Revolutia fusese soft…everything was falling in its place..

M-a asteptat sa ma imbrac, s-a trezit devreme doar ca sa ma duca pe mine acolo unde putea foarte bine sa ma lase sa merg cu trenul cu o zi in urma….cu toti prietenii mei.

Am ajuns in ~Sighisoara si pe vreme aia lumea nu avea celulare..am mers prin cetate cu tata si cu fratele meu(penibil)…sa caut o anumita gasca de roackeri(cei care plecasera cu o zi inainte). Aveam impresia ca toata lumea se uita la mine…treceam printre betivi si slinosi si nu ma puteam gandi decat ca : 1. they’ve smelled me..they know…I am the not-naughty one; 2. oare ce naiba crede tata..cand ii vede pe astia? Oare ce o sa creada cand ii gasim pe aia?

Desi era very little chance(Sighisoara..festival..ziua de sambata), i-am gasit intr-un sfarsit la o terasa, lesinati de caldura si bere…nu mi-a mai pasat de nimik..nu am vrut nici scaun. M-am asezat langa ei pe rucsac si am zis: Io nu mai plec de aici!…Intr-un sfrasit..tata si cu frati-miu au luat masina si au plecat..cauz there was no way of convincing me..si cred ca lu’ tata sincer ii ea frika, ca daca se cearta cu mine o iau la fuga pe acolo si in veci nu mai da de mine.

Dupa ce am vazut cu ochii mei masina ruland spre iesirea din oras am mai stat juma de ora ca sa realizez the kind of revolution I’ve made…and it was realy awesome….the feeling u have when u succeed in a gentle, elegant,  manner. Cand mi-am dat seama ca in sfarsit sunt de capul meu..singura, on my own, cu banii mei (dati de el) in buzunar..m-am infipt in primul stand de bere…for that night..there was no way back….to my former, simple, ever-so-adequate life.

Spre seara..un baiat a venit la mine si m-a intrebat: Nu te supara..nu ai sa imi schimbi o suta intr-o mie? M-am uitat bine la el si am vazut ochii cei mai frumosi din viata mea. I-am luat suta, nu i-am dat nimik inapoi, si doua ore mai tarziu stateam pe strada de mana….aplicand impreuna replika la trecatori. Dimineata, pe la 7, alergam pe scena din Piata Cetatii si ne ascundeam dupa decoruri, improvizam replici si jucam teatru…

Dupa-amiaza am luat acceleratul spre Sinaia fara nici un numar de telefon in buzunar, nu stiam nici macar cum il cheama.

Un an mai tarziu, de festival…l-am reintalnit, pe aceeasi strada. Dupa 5 minute m-am dus la el si l-am intrebat: Nu te supara..nu ai sa imi schimbi o suta intr-o mie? Dupa doua zile ne-am urcat impreuna in accelerat spre Cj, de data asta cu adrese reale, adrese de mail si cu numere de telefon….Dupa 6 ani de zile..este prietenul meu John de la Suceava…we keep track, write letters, exchange gifts sometimes, talk on IM daily…he is my bookmark for one of the best times in my life…and also..the proof that it was real.

Am o atitudine spasita, plina de respect fata de tot ceea ce a fost inedit in viatza.

It dosen’t have to be close to the edge in order to feel miraculous..sometimes a well blended cocktail of the proper age, the right people, the perfect background and..perhaps, but not necessarily, a drop of alcohol..can do it all for u. If u are lucky enough, u take pictures; if u are incredibly lucky, u keep bookmarks….anyway, rehearsal is not an option…and that’s what keeps memories sacred.