Aseara am avut un soi de disputa cu un prieten bun de-al meu. Stateam linistiti pe Strada de vara. Eram la a doua sticla de vin, mancam niste salate ratate ca formula….o prietena de-a mea pomeneste despre fostul ei prieten, si, post-afirmativ, transpare din ea o oaresce afectare (genul ala de glimpse in gol, care de fapt e in suflet, care incearca momentan sa surprinda ceva inexprimabil). Prietenul meu observa si sare brusc ca un arc: “Dar ce e? Care e treaba? Te-a parasit? Ei ..asta e…un dobitoc.”

Vinul are darul de a crea specialisti peste pahar …si asta e un fapt stiut. Prietena mea era inca afectata. Nu avea nici un chef sa ii raspunda. Pretenul continua: in final lucrurile astea sunt foarte usoare, daca te uiti in trecut, toti sunt fie ‘bitch’ fie ‘dobitoci’.

Mie mi se parea ca discutia lua proportii perverse deja asa ca incerc sa pun punct discursului clasificator: “Nu! Nu a parasit-o!”

“Si atunci care e problema?”

“Lucrurile nu sunt intotdeauna atat de simple. Nu trebuie intotdeauna sa fii parasit ca sa te simti asa. Sunt regrete..in orice situatie.”

Prietenul iar deviaza gresit: “Aaaa…deci inca il mai iubesti?”

Pe mine incepe sa ma enerveze, ea era vizibil iritata, nimanui nu-i place ca viata lui sa fie transata cu cutitul ratiunii just as any piece of usual chewable meat. “Nu! Nu il mai iubeste! Si lucrurile astea nu sunt atat de simple. Nu e totul alb si negru.”

” Ei..ba da, totul este extrem de simplu”

Mie personal nu imi venea sa cred ca omul asta isi ghideaza viata dupa ceva ce seamana a rationalitate amoroasa, care mie mi se parea un fel de contradictie intre termeni. Incepe sa imi explice cat de cuantificabila este indragostirea ca si proces. Ca toate variabilele ei sunt cunoscute si pot fi apreciate la un anumit moment.

Nu am nimic impotriva rationalitatii..este o chestie care ne salveaza pe fiecare, individual,…si intreaga turma deseori. Cu totii cunoastem viziunea cristal-clear a luciditatii..insa eu spun…sunt momente in viata in care tot ce pot aprecia rational este lipsa luciditatii. Adica..sunt constienta de ea, pot spune cu mana pe inima ca in acele momente i am fucked up rationally , ca nu functionez la intreaga mea capacitate roboteasca.

Indragostirea are tendinta de a crea astfel de stari. Nu cred in ‘ indragostitii strategici’, cei care stau cu foi imaculate in fata, cu creioane ascutite si fac calcule de compatibilitate, denigrand ambele registre- si pe cel algebric, si pe cel al animei. Oamenii astia sunt din principiu ascutiti: au in mana un creion ascutit pe care il baga ulterior in buzunar, in buzunar au o batista apretata cu colturile ascutite, au unghiile ascutite, varful pantofilor ascutiti…totul la ei este o schema interpretativa a ceea ce ei cred cu desavarsire ca sunt: sharp minded people.

Nimeni nu poate vorbi despre un triumf complet al ratiunii, nimeni care inca are confuzii zilnice, intrebari care ii perturba schemele deductive, nimeni care inca da de acele dead-enduri care se preling atat de armonic in irational.

In final…l-am combatut pe pretenul meu cu un argument estetic: “Nu poti cuantifica sublimul estetic!”(as in..nu poti cuantifica ceva strain de categoriile tale).

Mai sunt pe acest blog doua posturi care ating limite similare: unul despre geniu si unul despre lirism. Ambele..nu fac pereche buna cu rationalitatea. Ca sa ramana clar: nu propovaduiesc o atitudine irationala care ar transforma experienta noastra zilnica intr-un sir de preludii bachice; dar, sa incerci sa excluzi din calcul incalculabilul e o aberatie aproape stiintifica, e ca si cum ai incerca sa razi cu lama partea de pe eticheta hainelor colorate care spune ca tebuie spalate la 30 de grade, si ulterior sa te prefaci ca sunt albe, sa le speli la o garmada cu toate carpele destinate machiavelic celor 90 de grade. In final..ramai cu zdrente. Iluzia nu este valabila decat intr-o faza proiectiva; pusi in practica ca roboti…we always fail. Un om zdruncinat un pic de viata isi da seama de asta, cand zgariate fiind primele straturi ale epidermei, nu se intrezareste nimic anorganic dedesubt, nimic similar cu un cablu, un cip sau un tablou de comanda…

A fost o noapte cu multe stele cazatoare in Liban. ..In timp ce barbatii isi stingeau carbunii in narghilea iar femeile isi impatureau valul inainte de culcare, in timp ce mai multi copii priveau visatori pe geam in intunericul camerei, ploaia a venit. Profetul nu prezice ore fixe..

Cu siguranta copiii au tipat si au iesit alergand din camere, plonjand in bratele mamelor. Exista oameni care dorm in orasele bombardate?

Au fost ucisi 17 oameni in Liban si 9 in Israel in ultima runda care va deveni curand doar o alta varianta matriciala a unui ‘Chicken Game’

Intre timp liderii G8 spun ca Israelul isi actualizeaza un drept de self-defense si nu se pronunta pentru oprirea ostilitatilor, UN trimite ‘team leaders’ in Beirut in semn de solidaritate, incercand sa apere civilii prin prezente oficiale.

Peste 300 de romani au cerut evacuarea din Liban si acest lucru se va intampla cu ajutorul autobuzelor, actiune finantata dintr-un ‘fond special consular’ accesat de ministrul Ungureanu…

Saptamana trecuta, Cipru, care are deja o istorie a-la-carte de peacekeeping, s-a auto-oferit sa medieze evacuarile pentru doritori. Europa isi retrage tentaculele lasand in urma leaganul crestinismului.

‘Orange blossom’ este cea mai autentica amintire a celor din Fasia Gaza din vremurile bune. Oamenii povestesc despre nopti cu briza usoara, cu sunet de valuri si cu miros de portocali, cu  apa potabila…noptile dinaintea orasului refugiat in seceta si metale ruginite..

Peste cativa ani se vor rescrie cele 1001 de nopti si ele vor povesti despre o aratare cu ochi de foc care s-a coborat pe pamant; multi vor zice ca asa arata dumnezeul biblic si o noua ceata de profeti se va aduna sa rastalmaceasca semnul.