Playing your way into Peace of Mind

Acum cativa ani de zile, cand inca frecam bancile facultatii angros si totusi degeaba, aveam atata timp pe mana, din cauza lipsei de directie si a unui dezinteres cumplit in orice insemna studiu..Nu dadudsem pe la BCU decat o data in 2 ani de faculta, in anu 1 nici macar nu aveam permis. Imi alocam o gramada de timp mort crezand ca asta e salvarea…lungul timp meditativ in care eu sa ma consum gandind tampenii despre viata mea viitoare. La un moment dat, timpul asta, infasurat ca un cadou de ziua mea in fiecare zi, pt ca atunci ma comportam ca si cum every day was ineed my birthday, pt ca in fiecare zi zaceam uitandu-ma pe fereastra asteptand renasterea si fiecare seara o petreceam sarbatorind abundent ceea ce credeam ca redescoperisem din esentza vitala si evident ceea ce se infirma in timpul noptii cand un spirit rau imi manca revelatiile just as peanut butter..

Era un timp disfunctional, la un moment dat ajunsese atat de crunta asteptarea asta incat devenise anxietate, ceea ce faceam la inceput din pura expectativa pt un “tren” concret, ca sa imi citez un vecin, devenise un parcurs semi-muribund catre nimik. Asta till I found myself shaking one morning…. Fizic…fara motiv…Incepusem sa ma manifest fizic pt ca timpului meu ii lipsea deja complet fizicitatea”” ca sa zik asa…

Incredibilul de wise boyfriend of mine d’atunci, vazandu-ma zacand venea cu fraze foarte inteligente de imbarbatare, privindu-ma ca pe un cobai psiho-filosofic si inghiontindu-ma din cand in cand cu replici just to hear the funny sounds I was makin’..care devenisera aproape scancete.

“Cris, da-ti seama, daca tu chiar simti ce imi spui mie e tare; stii cum se cheama asta? Angst…Cris inseamna ca chiar ai stofa de filosof!”

O descoperire cartografica inedita! Ce sa zik…Creierul meu devenea brusc un loc al fascintaiei, privit prin lupa lui Nietzsche si a lui Heidegger…sa nu ma intebe cineva cand am ineput sa urasc lecturile grele sau felul in care ele tampesc omul..

Dupa ani si ani(aproape 3), mi-am amintit de fibrilatiile de atunci si de ceea ce inseamna sa toy around cu pierderea de vreme…mi-am amintit azi pentru ca de o saptamana incoace ma trezesc dimineata cu ceasul langa mine. Ma trezesc atat de self-oriented incat in drum spre bucatarie, unde pun ibricul de cafea pe foc, aprind lumina la baie; mi-am ordonat in asa hal niste habbituri incat ma spal pe dinti cat fierbe cafeaua ca sa transform doi timpi fizici in unul singur…and it feels great…

Si trecand acum prin un cu totul alt fel de lecturi, revenind la replica desteapta a prietenului meu, spun privitor la reconstructie si intoarcerea la origini: Fuck Nietzche! Fuck Heidegger! Long live Kant!(although I know I don’t mean that…)

Ar trebui sa se reconfigureze calendarul dupa cea mai mare sarbatoare all times: the day u finally get to smell that incredible scent al proverbialului Peace of MinD.