Gasca de la bloc

“Gasca de la bloc” e un cantec mai vechi, de cand eram io a7a, de la Sarmalele Reci, de pe primul si cel mai tare album al lor….

……..si cantecul spunea asa:

“Gasca de la bloc

Nu mai e deloc

Din toti locatarii

Numai pensionariiiii…”

Am vorbit astazi cu un bun prieten, coleg de facultate, la telefon. Acum suntem in orase diferite. El, ca si ceilalti, au plecat in the Big City, following Big Dreams..evident. Ei sunt acum in orasul meu, eu am ramas in urma in orasul facultatii, am ramas aproape de banci si catedra, am ramas in cafenelele in care beam cu ei, pierd timpul pe aceleasi terase, am ajuns sa cred ca eu plimb prin vechile locuri acum privirea mea..care de fapt a ramas invalida.

Cu o vara in urma, in ziua festivitatii de absolvire, eram toti la patru ace, toti la fel de entuziasti, chicotind, stand la coada la robe in culise, dupa aceea..incarcati de flori. Am ocupat o terasa ca la nunta, cu parintii veniti din alte orase, cu frati, cu prieteni…si ne-am facut poze reciproc. Era ziua cand toata lumea inspira adanc umplandu-se de speranta, cand entuziasmul ne ardea obrajii…toata lumea ne celebra tineretea..credeam atunci …si radeam toti ca prostii, fara nici un alt motiv decat faptul ca existam atunci, acolo.

De fapt, am ajuns sa cred, la un an dupa, stand in acelasi pat din timpul facultatii, cu privirea pe geam primavara, cu cartea in brate… am ajuns sa cred ca lumea ne celebra sansa, celebra inceputul. Multi dintre cei care ne insoteau asteptasera de mult momentul si priveau inainte incantati mizand pe o viteza fast-forward.

Dupa..a urmat licenta, cu fericire, cu dezamagiri, cu incheierea in acte a finalului si luminile s-au stins usor pana in toamna- sezonul angajarilor. Gasca s-a spart, unii in stranatate, restul au apucat-o catre the Big City si doar cativa am ramas in urma adulmecand orasul universitar.

Acum inteleg de ce spune lumea ca vara Clujul este un oras mort. Vara nimeni nu priveste Clujul cu ochii studentului. Nu neaparat lipsa lor il omoara ci incapacitatea de a vedea ce vedeam si eu acum doi si trei si patru ani…..: entuziasm, ignoranta, libertate, chiar si aroganta nejustificata, zilele e 24 care se transforma in 48 si apoi in 36, nopti pe Cetatuie si beri pe Piezisa, dormitul a-lan-da-la in camine, zambete, maini impreunate, saruturi, chiuluri de la seminarii si alerte de bere prin sms, plansete la iesirea din examen si iarasi aceleasi beri de dupa care tineau pana tarziu in noapte…..Toti acei pasi care urcau continuu scari si fericirea de a nu intrevedea un capat…..

Vara trecuta am ajuns toti la ultimul etaj si confuzia care a urmat a facut ca anii de urcus sa para ca o descendenta in pivnita..something was stinky, somehing was not right, then again…things were unexpected…..E greu cand nu iti mai permiti dezorientarea, una dintre marile crize ale firii copilaresti…

Poate confuzia ce a urmat a fost plata unor ani de inconstienta, ca si toate lururile care au mers prost dupa: note, angajari, concursuri…dar cel mai important lucru este ca am reusit s-o scoatem la capat ca niste copii eleganti. Pana la sfarsit…

Lumea s-a purtat si a simtit sincer. Ne-am permis si am reusit lucruri la care altii doar visau. Am reusit sa fim o gasca, sa ne pierdem impreuna, sa ne readucem unul pe altul cu picoarele pe pamant, sa ne batem pe umar si sa ne strangem in brate..si totusi..sa ne purtam civilizat in societate, cand era cazul. Am reusit sa fim nebuni constienti..sa avem tipare proprii, sa avem semne si cuvinte cheie, sa stim ce ne place sa bem(unul despre altul si toti impreuna), ce ne place sa vedem, sa cantam si sa dansam, sa facem stopul exagerat de deaparte(really…cine a mai facut stopu’ pana in Praga?), sa barfim o grama’ si sa facem misto asisderea. O rezistentza teribila, un parcurs initiatic extreeem de dificil J ne-a facut sa fim ceea ce suntem astazi.

Ne-am asigurat povestiri, secrete, amintiri si impresii cat pentru o viata…

*Dedic acest post colegilor mei de facultate; am fost numai unul si unul, profii aveau dreptate………Nu lasati confuzia sau joburi prost platite sa va darame! Nu lasati masterele sa va dea emotii si nu in ultimul rand…the Big City ain’t that bad. Snap out of it, remember and rejoy, no regrets….everyone is just a phonecall away

Everyone finds his way around it eventually, around the “Big City life”….