Nu reusesc sa intrevad felul in care acest post o va scoate la capat..la un soi de lumina rationala…

M-am gandit, de fapt aproape explodez din impulsul de a spune ceva despre un film pe care l-am vazut acum 4 ore. Impresiile recente sunt pentru mine ca injectiile cu serul adevarului, mor pana nu le dau afara. Ma schingiui, transpir, umplu foi cu nimicuri..ceva intotdeauna trebuie spus despre lucrurile extra-ordinare.

Filmul- “Proof”; recent, cred ca productie 2005; distributie: Anthony Hopkins; Gwyneth Paltrow. Un film cu o tema repopularizata in utimul timp- tema geniului.

Pentru toti cei care s-au identificat candva cu academia, cu foruri stiintifice, cu x sau y din relatia magister-discipol, cu foi de culegeri, de carti sau cu foi goale scrise cu inversunare si neclaritate la ore dintre primele a.m…..pentru toti acestia tema geniului este o piatra filosofala. De ce spun asta? Pentru mine geniul in stiinta e ceva similar cu sublimul estetic sau, cum altel as putea spune decat: oricat de geniali am fi fiecare dintre noi, cand suntem in preajma geniului deja nu ii mai putem realiza prezenta, nu o putem prinde in coordonate, insera in matrice, trece pe hartie si stabili momentul t0 ca moment de geniu. Toate aceste inscriptii sunt postume unui prezent genial. Timpul devine o intuitie depasita, analog momentelor de delir, de vis, transa si miracol, analog tuturor momentelor care blocheaza ratiunea si ii redescriu algoritmul de functionare.

Cred cu tarie in momentele de geniu ale fiecaruia, nu il vad deloc ca pe un privilegiu in sensul elitist, ci doar ca pe un privilegiu uman, o surpriza a limitei.

Revenind la film, mi s-a parut cu siguranta o productie reusita pentru cele cateva tuse originale pe care le are. Anthony Hopkins joaca rolul unui profesor universitar de matematica, briliant in limita ca sa spun asa, care innebuneste prematur devenind incapabil stiintific dar ramanand cu obsesia stiintei, a lucrurilor posibile spre plus infinit pe care incepe sa le translateze, intr-un delir propriu, in alte forme de exprimare decat cea matematica. Gwyneth este fiica care ii mosteneste talentul dar isi ignora ascensinea inchizandu-se in casa cu el. Moartea profesorului rupe brusc intimitatea si ritmul anormal creat intre cei doi iar fiica este nevoita sa incerce desprinderea de un mediu corupt mental, strecurand ceea ce a fost adevarat de taramul iluziilor tatalui.

In sine este un film nu numai despre geniu, un film despre metamorfozele vitale, despre datorie, acaparare, normalitate si nu in ultimul rand despre fascinatie.

Spuneam ca aceste filme s-au repopularizat gandindu-ma la cel putin doua care impart tema: A Beautiful Mind si Good Will Hunting. De asemenea, ceva ce imi confirma opinia cu irationalizarea sau trans-rationalizarea geniului este faptul ca nici unul dintre aceste filme nu trateaza geniul fara problema coruperii ratiunii, prezenta psihiatrului sau a suspiciunii de boala. Nu imi dau sema daca este o alaturare fericita dar , de altfel, cred ca oamenii refuza cu indarjire alternanta intre standardul practicat al normalitatii si potentialul psihic al fiecaruia, exceland cu etichetarea disfunctiilor. In America fiecare se apara de monstrul din el prin cel mai notoriu dintre exorcisti- psihologul.

Felul in care matematica este expusa in film o readuce in prim plan ca mathesis universalis, o stiinta autonoma care nu isi consuma timpul propriu cu confirmarea empirica, o stiinta in care logica pura dicteaza si dovezile demonstrative sunt supreme, o stiinta ce porneste axiomatic, de fapt stiinta cu axiomele cele mai clar exprimate, o stiinta atat de puternica incat nu se mai iroseste in descinderi metafizice ci curge pur si simplu in autosuficienta.

*nota din film: la un moment dat profesorul obliga fiica sa ii aduca carti de la bibliioteca zilnic, crezand ca extraterestrii comunica cu el printr-un cifru reprezentat in codurile ISBN ale cartilor black humor

*pentru cei pasionati de expunerile matematice, de sistematizarea demonstrativa, de argumente si de posibilul logic doua texte predilecte:

Kant- Physical Monadology

Wittgenstein- Tractatus